misoginismul în alegerile din SUA

un articol care pe mine m-a întristat: Misoginismul care nu îmi va lipsi în Washington Post.

“Obama did great in February, and that’s because that was Black History Month. And now Hillary’s doing much better ’cause it’s White Bitch Month, right?”

nici măcar în State societatea nu e perfectă

 

din nou despre alocaţia pentru mame

unul din subiectele mele favorite a revenit în atenţia publică. aflu de pe Newsin că PSD a depus în Parlament o propunere legislativă prin care să existe un minim de 600 ron asigurat celor care nu au avut contribuţii la asigurările sociale, iar pentru cele care au contribuţii să fie 85% din salariul brut. trecând peste ipocrizia că acum reiau un subiect pe care ei l-au îngropat în 2003 când s-a trecut la alocaţie unică, iniţiativa PSD e de lăudat. mai sunt din câte ştiu eu încă 2 sau 3 astfel de iniţative în Parlament, păcat că nu se ajunge totuşi la o singură variantă cu susţinere majoritară.

problema mea a apărut însă când am văzut, tot la newsin, reacţiile. mai ales reacţia doamnei Paula Ivănescu, fostă preşedintă a femeilor democrate, partid care era foarte revoltat în 2003 de modificarea alocaţiei.

Senatorul PD-L Paula Ivănescu crede că iniţiativa PSD este discriminatorie. “Numai 5% dintre femeile din România au salarii mari, deci această lege ar servi doar acestui procent. Acestea sunt femei de carieră, fac de obicei un singur copil şi nu stau acasă mai mult de patru-cinci luni”, explică senatoarea. Ivănescu mai spune că femeile cu venituri mari îşi fac asigurări pentru a-şi acoperi cheltuielile de maternitate şi că aceste poliţe ar putea să reprezinte soluţia pentru această categorie de salariate. “În mod normal, statul ar trebui să plătească aceeaşi indemnizaţie tuturor, pentru a fi echitabil, altfel, prin iniţiative de acest gen, inclusiv acordarea unei indemnizaţii pentru mamele care nu muncesc, încurajăm oamenii să aştepte ceva de la stat”, conchide ea.

Mi se par fascinante declaraţiile acestea. adică pentru doamna Ivănescu nu e echitabil ca femeile care plătesc mai mult la asigurările sociale să primească o alocaţie mai mare şi astfel să fie încurajate să facă şi copii. mai mult nu e echitabil ca mamele care nu muncesc să primească această alocaţie. probabil nu ar fi echitabil nici să aibă copii. fascinante pentru că e un mix ideologic în ele de la extrema stângă la extrema dreaptă, asta ca să fiu blâdă în exprimare.

nici colegul doamnei Ivănescu, fostul ministru Gheorghe Barbu, nu s-a lăsat mai prejos:

Barbu spune că iniţiativa PSD “nu are nicio legătură” cu social-democraţia. Şi el a arătat că o indemnizaţie diferenţiată le avantajează pe mamele cu venituri mari, care sunt considerabil mai puţine decât cele cu venituri mici. “Doamnele cu venituri mari au şi alte posibilităţi”, a mai adăugat el.

un singur comentariu: lipsă de respect faţă de contribuabili.

update: la cererea publicului mă iau şi de reacţia PNL, care, prin Adrian Miuţescu (eu ştiam doar că e candidat la CJ nu şi că ar fi prin Parlament), spune că e iniţiativa care aduce voturi. da, normal că aduce voturi. numai că deşi o măsură liberală voi nu aţi fost capabili la guvernare să o promovaţi. de altfel aş fi curioasă să văd o analiză a politicilor gender sensitive ale acestui guvern…să nu uităm că feminismul are un curent liberal, poate unul din cele mai importante

 

raportul Starea Mamelor din Lume

sau mai bine zis “State of the World Mother’s Report” dat publicităţii de Save the Children ce-i drept cu câteva zile în urmă în preajma mother’s day. pe scurt e bine să fii mamă în Suedia, nu e deloc bine în Niger, în SUA e aşa şi aşa, iar ROmânia e cam tot pe acolo, pe locul 37, adică nu foarte rău, deşi din câte m-am uitat eu nu aveau cele mai updatate date (alocaţia pentru mame era la 85%).

unul din blogurile economist pune în paralel clasamentele acestea şi problemele demografice pentru că în continuare ţările dezvoltate, unde e bine să fii mamă, au o rată a natalităţii foarte mică.

 

femei în politică: Spania vs. Italia

Mara Carfagna

Stefana Prestigiacomo

Carme Chacon

Esperanza Aguirre

am scris recent despre cum e în Spania, şi despre Italia nu ţineam moţiş să comentez acţiunile bufonului Berlusconi. cum însă am primit la redacţie un link către o analiză a BBC nu mai am scuză.

avem 2 ţări, Spania şi Italia, ambele cu alegeri recente şi cu guverne noi. în Spania avem socialişti şi peste 50 % femei în guvern plus o serie de măsuri pentru a promova egalitatea de gen şi în societate. în Italia avem recent guvern de dreapta (pentru discuţii ideologice aprofundate vă invit la Adi şi Alex de la Dateline :)). din guvern fac parte 4 femei, dintr-un total de 21 de miniştri, cu atribuţii care de care mai importante: tineret, mediu, educaţie şi bineînţeles egalitate de şase. ei, am putea spune că ştim nişte ţări care stau şi mai rău. s-a mai discutat şi că respectivele doamne ar fi fost mai degrabă selecţionate pe baza aspectului fizic (foste dansatoare şi miss). nu mi se pare concludent totuşi să te iei de ce au făcut ele în trecut sau de cum arată, important ar fi dacă ele ar avea o activitate prin care să promoveze egalitatea de gen întrucât Italia, ca şi Spania, are o mare problemă. femeile au salarii mai mici decât bărbaţii, proporţia lor pe piaţa forţei de muncă este mult sub mediile europene şi nu se regăsesc în procente semnificative în poziţii de top management. până acum eu nu ştiu ca guvernul Berlusconi să fi venit cu nişte propuneri pentru aceste probleme, ştiu însă că în campanie erau destui care suţineau interzicerea completă a avorturilor. peste toate acestea vine şi declaraţia lui Berlusconi că guvernul lui Zapatero “e prea roz”!!!! aşadar despre egalitatea de şanse în Italia numai de bine, dar poate mai târziu.

p.s. nu cred că aici e vorba de o distincţie ideologică. promovarea femeilor şi a egalităţii de gen nu mai e demult un atribut al stângii. drept dovadă putem să ne uităm la guvernul din Franţa unde la fel jumătate sunt femei.

bonus la post: 2 din ministrele din guvernul Berlusconi, plus ministra apărării din Spania şi probabil viitoarea lideră a PP Esperanza Aguirre

 

violenţa în familie din nou în prim-plan

un marş inedit, al mireselor, organizat de revista Marie Claire şi fundaţia SensiBlu a reuşit să atragă atenţia mass-media asupra unui subiect de cele mai mult ori ignorat.

de la hotnews: Potrivit organizatorilor, Fundatia Sensiblu si publicatia Marie-Claire, “in ultimii patru ani, au fost inregistrate la nivelul intregii tari 33.730 de cazuri de violenta in familie, iar 224 de femei au murit din cauza batailor”. Numai anul trecut, in Bucuresti, au fost inregistrate 7.483 de cazuri de violenta domestica, majoritatea asupra femeilor, iar 50 de femei au murit in urma batailor.

 

mitrea despre femeile în politică

NEWSIN:

Deputatul PSD Miron Mitrea a declarat marţi seara, la Reghin, judeţul Mureş, că România este o ţară de misogini şi că partidele nu desemnează femei în posturile de candidaţi întrucât nu primesc voturi, transmite corespondentul NewsIn.

“Şi eu sunt. Ar trebui să spun acum că nu sunt misogin, dar se uită nevastă mea la mine şi mi-e frică. Dar nu pot să spun asta, este evident că România este o ţară de misogini, uitaţi-vă la Parlament. Uitaţi-vă ce greu numim un candidat femeie la primărie. Deşi sunt mai bune decât bărbaţii, nu le putem numi pentru că răspunsul populaţiei este că nu votează o femeie. Ăsta nu este misoginism? E adevărat că în Ardeal mai puţin decât în restul ţării”, a declarat Mitrea.

lasă că în schimb domnul Mitrea se poate lăuda că a promovat măcar o femeie în politică: soţia, un exemplu clasic de femeie ajunsă în politică dar care abia pe la jumătatea celui de-al doilea mandat s-a gândit să dea măcar aparenţa că face ceva(o fi uninominalul de vină?).

ei şi s-ar mai putea comenta şi scuza cu populaţia care nu votează femei (rolul de formator de opinii al politicienilor, activitatea organizaţiilor de femei, promovarea unor femei competente etc).

şi diana semnalează declaraţia, deşi într-un post cam eliptic

 

ce opţiuni mai are Hillary Clinton

după ce la primarele de ieri a câştigat doar Indiana, şi acolo la o diferenţă minimă, şansele ca Hillary să obţină nominalizarea democraţilor au ajuns pe undeva sub 1%. ar trebui să câştige toate alegerile care au mai rămas şi la diferenţe notabile (10, 15% minim), să mai câştige de partea ei superdelegaţi şi să obţină şi recunoaşterea delegaţilor din Michigan şi Florida…politico.com analizează însă şi ce ar trebui să facă pentru a nu-şi distruge viitorul politic şi ce opţiuni are dacă nu e nominalizată (lider în Senat, o nouă candidatură în 2012 dacă Obama pierde în noiembrie, guvernator de New York).

oricum ar fi retragerea acum nu e neapărat cea mai bună soluţie, dar renunţarea la o agresivitate exagerată şi la postura de victimă ar fi de ajutor pentru a începe să construiască o viitoară candidatură.

 

femeia în politică - a fi sau a nu fi bărbată

din câte ţin eu minte am mai adus subiectul acesta în discuţie pe blog, dar mi-e lene să caut. acum însă mi-a atras atenţia un articol de la Politico.com despre masculinizarea candidatei Hillary Clinton (acum mi-am amintit că chiar despre ea scrisesem şi unele acuze feministe). acum toată dezbaterea e după ce unul dintre suporterii săi a afirmat ceva de genul că are o “putere testiculară”.

şi revenim la întrebarea care pe mine mă macină de mult timp: trebuie să te masculinizezi ca să reuşeşti ca femeie în politică?. răspunsul la o analiză a cazurilor de succes e cam da… (de la Thatcher la Merkel, CLinton sau mai aproape de noi Norica Nicolai).

să ne uităm şi la reacţiile la sloganul ales de candidata PRM la CJ Bacău. nu susţin că ar fi un slogan inspirat, dar toată vâlva din jurul lui mi s-a părut exagerată, mai ales că mai găsim o groază de slogane neinspirate în această campanie. ea a vrut să capitalizeze pe assetul de a fi femeie, candidată la o funcţie foarte importantă şi pe care nicio femeie nu a deţinut-o. din păcate intenţia a fost prost pusă în practică

 

relaţia consultant-om politic

pe la noi subiectul s-a mai discutat din când în când, mai ales pe cazul aplicat Adriana Săftoiu - Traian Băsescu. chestiunea e destul de simplă : când e mai eficient un consultant - atunci când este ataşat şi emoţional de client, crede în el şi mesajul lui sau când relaţia este una strict profesională, iar consultantul politic doar un agent de vânzări.

un exemplu de succes pentru primul caz e David Axelrod, consultantul lui Obama. mai multe pe acest subiect într-un articol din Washington Post. nu ştiu dacă e vorba de eficienţă sau nu în acest caz, dar mie una mi se pare mai normal să lucrezi pe ceva în care crezi. prea multe principii probabil

 

femeile (politice) în Spania

s-a vorbit destul de mult acum câteva săptămâni despre guvernul majoritar feminin numit de Zapatero în Spania, mai ales despre prima femeie ministru al apărării, şi însărcinată pe deasupra.

economist are însă un articol că chiar dacă în politică lucrurile stau destul de bine în ce priveşte participarea femeilor (nu doar la socialişti femeile au funcţii importante, ci şi la populari o femeie, Esperanza Aguirre, preşedinta regiunii Madrid, se pregăteşte să îi ia locul actualului preşedinte al partidului Mariano Rajoy care a pierdut alegerile), nu acelaşi lucru se poate spune şi despre economie.

Astfel, deşi prima ţară din Europa unde femeile sunt majoritare în Guvern, Spania este şi pe locul 2 la diferenţa participării femeilor pe piaţa forţei de muncă (scuzaţi traducerea aproximativă ). rata angajării în rândul femeilor e cu 20% mai mică decât în rândul bărbaţilor. iar procentul femeilor în funcţii de conducere în afaceri e de aproximativ 4%. soluţia guvernului: o lege care instituie cotă de 40% până în 2015. avantajul de a avea femei în politică: pot propune politici care să remedieze inegalităţile de gen. deşi aici vorbim mai degrabă şi de o mentalitate care se schimbă, iar legea respectivă nu face decât să sprijine o schimbare care are loc şi natural.

articolul complet aici.