in campania pentru alegerile prezidentiale din Franta am fost rational alaturi de Sarkozy, al carui program era mult mai realist si mai apropiat de valorile liberale de dreapta in care cred. in acelasi timp, emotional, nu puteam sa nu am o anumita simpatie si pentru Segolene Royal, chiar daca masurile stangiste propuse de ea ma oripilau. Royal ramane insa un exemplu demn de urmat si pentru orice femeie din politica romaneasca. Are charisma, a fost de mai multe ori ministru , este presedinte al regiunii Poitou Charentes, a fost deputat, a pierdut de mai multe ori alegeri, dar de fiecare data nu a renuntat. Din pacate insa campania pentru prezidentiale mi s-a parut o palarie prea mare pentru ea. Programul politic slab, dezertarea unor colaboratori, lipsa de sprijin din partea greilor partidului, problemele cu liderul Partidului Socialist si pe atunci inca partenerul ei de viata, Francois Hollande, gafele din campanie, toate au contribuit la infrangere. Bineinteles ca masculii din PS au gasit ca singura vinovata de esec este Royal (printre altele nu a fost chiar un esec, atata timp cat a avut un numar de voturi superior ultimilor candidati socialisti, iar la parlamentare PS a obtinut un scor mult mai bun decat se astepta). Ce face in timpul asta Royal? Ii da papucii lui Hollande si se pregateste sa preia de la el fraiele partidului. Mai mult scrie si o carte despre care puteti citi mai multe in acest articol din Le figaro. Eu una sper sa fie tradusa si in romaneste ca mai greu cu franceza mea.

Intre timp campania pentru prezidentiale din Franta o influenteaza si pe cea din SUA, unde Rudolph Giuliani, favoritul la nominalizarea republicana, il preaslaveste pe Sarkozy si cartea acestuia, Temoignage. Mai multe detalii tot intr-un articol din Le figaro. Si pe la noi, se pot gasi similitudini intre Basescu si Sarkozy, asa cum demonstreaza excelent Sabina Fati intr-un editorial mai vechi din Romania libera.