Poate asa se mai schimba ceva …

Realitatea TV: Peste 2000 de femei, victime ale violenţei domestice, de la începutul anului

Duminică 02 septembrie 2007, 10:23

Violenţa în familie este o problemă gravă în România – peste 2300 de femei au căzut victime ale violenţei domestice doar în primele luni ale acestui an în România. Dintre acestea, 34 au murit. Situaţia este mult mai gravă dacă privim în urmă. În ultimii doi ani, s-au înregistrat peste 27 de mii de victime şi peste 400 de decese.

Studiile arată că în România 45% dintre femei au fost agresate verbal, 30% au fost abuzate fizic, iar 7% au fost abuzate sexual pe durata vieţii. Aproape două treimi dintre femei au fost supuse cu forţa la relaţii sexuale de parteneri: 15% au fost violate de un prieten sau fost prieten, iar 12% de o cunoştinţă sau de o persoană cu care se întâlneau.

În ciuda severităţii actelor de violenţă, femeile au reţineri în a se adresa autorităţilor. Deşi între două treimi şi o jumătate dintre femeile abuzate în ultimul an au discutat despre acest lucru cu o rudă sau cu un prieten, doar 16% au mers la poliţie pentru a face o reclamaţie şi 15% au discutat cu un medic. Numai 9% dintre femei au solicitat consultanţă juridică.

Foarte important de ştiut este că până la sfârşitul anului 2000 nu a existat în cadrul legislativ nicio referire la violenţa domestică, deşi în România, numărul de femei agresate a crescut de 5 ori în perioada 1996 – 1998. În prezent, pentru actele de violenţă în familie pedepsele sunt între 6 luni şi un an, maximum 2 ani, dacă aceasta nu se soldează cu moartea victimei.

Deşi mii de femei renunţă la plângerile penale de frică, legea permite acum ca anchetele penale să curgă şi fără acordul victimelor. Pentru reducerea numărul persoanelor agresate au fost înfiinţate 36 de adăposturi pentru victimele viloenţei. La acestea se adaugă alte 54 de centre de consiliere. Autorităţile recunosc că starea în care se găsesc adăposturile lasă de dorit şi că femeile nu pot fi cazate mai mult de de o jumătate de an.