cum prima parte a avut un succes răsunător și a intrat în top posts la wordpress, mă simt obligată să continui prezentarea concluziilor mele despre italia. dacă în primul post am vorbit mai mult despre femei, îmi permit să fac acum și câteva aprecieri mai generale despre națiunea italiană. La dolce vita  nu e doar numele unui film, ci pentru italieni un principiu de bază al existenței. popositul la cafenea dimineață, la prânz și seara, calmul afișat în orice situație (chiar și atunci când aștepți la o coadă imensă pentru că funcționează 2 ghișee din 6), programul de lucru de la 9-10, pauza de prânz obligatorie, magazinele care lunea ori sunt închise ori au progam de la 3 la 7 după amiaza sunt câteva din exemplele care demonstrează afirmația. la noi funcționarii se revoltă și fac petiții când încerci să pui o oră pauză de masă pentru că preferă să piardă o oră din program mâncând și să plece acasă la 4.30. la fel preferă să înceapă la 8 programul ca să ajungă la timp acasă pentru telenovela de la 5. ei ce frumos ar fi să vii la serviciu la 9, la 1 să pleci în pauza de prânz și la 6 să mergi relaxat spre o întâlnire cu prietenii.

un alt argument pentru la dolce vita este mâncarea. italienii sunt niște gurmanzi, care aproape că aș putea zice că trăiesc pentru a mânca. conversațiile principale sunt despre ce ai mâncat, ce vei mânca. o masă tipică italiană începe cu niște paste, continuă cu ceva friptură și legume și se încheie apoteotic cu torta sau crostata. pe lângă astea mai pot fi niște antipaste sau niște torta salate. bineînțeles vinul însoțește felurile de mâncare. te-ai aștepta să îi vezi pe toți foarte grași. ei bine, din ce citeam prin ziarele de acolo au o problemă cu obezitatea, dar procentele nu sunt ca cele din SUA de exemplu. secretul , așa cum mi s-a spus, e să mânânci puțin din fiecare, să folosești puțin ulei și dacă e să fie de măsline și să îți acorzi un repaos după masă.