ezit de trei zile să scriu postul ăsta după ce am văzut filmul. deja aproape fiecare blogger care l-a văzut a scris câte ceva (aș menționa aici în special posturile lui Andrei, Adi, Vlad Pietreanu și al Oanei Dobre) așa că nu cred că postul meu va părea earth-shaking. cu toate acestea experiența filmului m-a marcat și am vrut să o împărtășesc. e foarte probabil că dacă nu aș fi fost femeie și nu mi-ar fi fost mult mai simplu să îmi imaginez cum aș fi reacționat eu în aceeași situație, reacția mea la film nu ar fi fost la fel de emotivă. cu toate acestea, filmul lui mungiu nu m-a prins doar prin povestea avortului ilegal, ci mai ales prin recrearea unei atmosfere a unei perioade pe care am avut norocul să o trăiesc doar când eram foarte mică și pe care o știu doar din povești și cărți de istorie. de aceea eu militez pentru utilizarea filmului ca material de studiu. ar fi mult mai util decât orice lecție din manualul de istorie pentru ca și cei care au fost norocoși să se nască după revoluție să înțeleagă ce a însemnat comunismul, cât de periculos e orice regim dictatorial.

puterea filmului nu e dată de povestea avortului în principal, ci de micile detalii care o însoțesc (coada la alimentară, discuția despre biserică, piața neagră etc), de excelenta realizare tehnică (jocul cu camera este principalul atu) și de performanța actorilor. ah și mai e ceva impresionant la film: nu îți indică ce părere ar trebui să ai, nu e moralizator.