cam neglijez blogul în ultima vreme, dar promit să recuperez în zilele următoare.Aung San Suu Kyi

în Burma continuă protestele și parcă și comunitatea internațională începe să miște ceva. după ce SUA au impus noi sancțiuni economice, Parlamentul European a aprobat ieri o rezoluție care printre altele cere Rusiei și Chinei să nu blocheze o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. Mai mult, pentru a spori presiunea asupra Chinei, se vorbește despre un boicot al statelor europene la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008. În schimb România nu zice nimic, deși avem președinția unui organism destul de important al ONU, Consiliul Drepturilor Omului. Bine că măcar există Mauritius care să vorbească la UN General Assembly. Adi ne dă de veste însă că s-a trezit cineva să se ia de sublimul, dar inexistentul nostru ministru de externe.

Eu vreau însă să atrag atenția asupra unei femei extraordinare din Burma, care chiar dacă nu iese în stradă împotriva regimului pentru că se află în arest la domiciliu, reușește să mobilizeze militanții pro-democrație (povestea protesteloe e într-adevăr ceva mai lungă, motivul imediat fiind unul material: creșterea prețului la petrol). Despre această femeie, Aung San SUu Kyi, fiica celui care a câștigat independența Burmei, le Figaro publică un articol al unui jurnalist de la TF1 care a avut posibilitatea să o vadă. Chiar dacă articolul este poate un pic prea emoțional merită citit pentru a putea realiza forța acestei femei.

Înainte de toate trebuia să îi dau vești despre soțul ei englez, grav bolnav care trăia în străinătate. În acea perioadă dictatorii încercasereă un șantaj josnic asupra ei: vă lăsăm să mergeți la căpătâiul lui în Thailanda, dar nu vă mai lăsăm să vă întoarceți în Burma. Ea a refuzat. Soțul ei a murit după câteva luni fără ca ea să îl mai revadă”.