gata, acum sunt trează🙂 deci, despre concert aproape numai de bine. singura problemă majoră care m-a enervat a fost coada care era la 7 când am ajuns noi acolo. intrarea pentru gazon B fusese anunțată vizavi de Mânăstirea Cașin și drept urmare de acolo și până la arcul de triumf unde se făcea o buclă spre Piața presei libere era o coadă imensă. noi am fost inspirați și am mers să ne încălzim cu o bere, iar la 8.30 când ne-am întors era perfect. surprinzător sau nu înăuntru nu era totuși îmbulzeala de la depeche sau rolling stones așa că chiar dacă am stat în zona B a fost ok . chiar cred că stadionul de rugby e o soluție bună pentru concerte. s-a auzit ok, nu e foarte mare ca să riști să nu vinzi toate biletele, dar nici prea mic astfel încât să riști îmbulzeală. marea problemă rămân însă căile de acces. un punct în plus pentru organizatori de data asta a fost că erau multe alimentatoare cu bere și suc (e drept doar pe o singură parte, dar se ajungea ușor dintr-o parte în alta). și la capitolul bude încă o bilă albă.

și acum despre concert în sine. nu am prins deschiderea deci nu mă pronunț, dar laud faptul că MUSE a început la timp. eu sunt fan MUSE aproape de când au intrat în mainstream, de prin 2001. nu sunt însă genul de fan care știe anul de naștere al fiecăruia, toate albumele sau versurile pieselor pe de rost (oricum nu le-ș putea cânta cu vocea mea superbă🙂 ). nici nu sunt capabilă să recunosc o melodie de la primele acorduri (nici cu urechea muzicală nu stau foarte bine). CU toate acestea îmi permit să spun că sunt fan pentru că atunci când vreau să ascult ceva muse e printre primele formații care îmi vin în minte. concertul de aseară a fost pentru mine superb. nu doar că am auzit toate melodiile care îmi plac, dar părțile instrumentale au fost absolut geniale. matt la pian. proiecțiile. atmosfera (chiar nu mă așteptam la un public așa cunoscător). am plecat încântată ( și nu era de la bere), dar parcă aș fi vrut ceva mai mult.
și mi-am dat seama care a fost una din probleme: răceala trupei. adică au fost foarte profi, au salutat publicul, au nimerit orașul, dar cam atât. interacțiunea cu publicul a fost redusă la maxim. a fost cam în stilul depeche. eu fac acum comparația și cu Placebo, la fel un concert superb, dar de la care am o impresie foarte bună mai ales datorită raportării formației la public.

îmi rămâne speranța că vor mai veni odată și vor fi ceva mai prietenoși.

eu am mai încercat să mai fac alte clipuri aseară, dar din motive de prieteni amețiți de băutură și concert nu au ieșit bine, așa că preiau de pe youtube un alt clip al unei melodii superbe: Bliss