bertzică tot am discutat pe blogul ăsta despre sprijinirea familiilor pentru a avea copii și a-i putea îngriji, ieri am citit despre o posibilă propunere a MMFES. mai exact, statul ar putea aloca bani pentru angajarea de bone pentru copiii sub 3 ani, de către familiile cu până la patru copii. inițativa în sine mi se pare ok, dar nu pot să nu observ câteva inconsistențe. în primul rând de ce doar pentru familii cu până la 4 copii. eu nu am copii dar mă găndesc că dacă aș avea 5 copii aș avea mai multă nevoie de o bonă decât o familie cu un singur copil. o altă chestie e argumentul dat de secretarul de stat Theodora Bertzi că prin această propunere se dorește descurajarea creșelor. sunt de acord că a-ți duce copilul la creșă are și dezavantaje ( de la faptul că nu prea sunt locuri, la condițiile de acolo, posibilele epidemii etc). în același timp însă eu mă gândesc cât de reconfortant ar fi pentru o mamă să aibă creșă la serviciu și să își poată vedea copilul în pauza de prânz și să îl alăpteze. dacă tot face legea asta ministerul poate se gândește și la metode de stimulare a instituțiilor și companiilor să înființeze creșe ( de exemplu în administrația publică ar trebui să fie o regulă asta).o altă chestie pe care nu o înțeleg e dacă acești bani vor fi pentru toate familiile indiferent de venit. Bertzi spunea că acest proiect e similar cu cel din Finlanda, dar eu căutând am descoperit că acolo sunt gratuite serviciile de îngrijire a copilului doar pentru familiile cu venituri reduse. mie una așa mi se pare normal. nu cred că e necesar ca aceste servicii să fie gratuite pentru familii care au să zicem venituri de 1000 de euro pe membru de familie.