3 curse diferite pentru republicani şi 3 câştigători diferiţi: Huckabee în Iowa, McCain în New Hampshire şi acum Romney în Michigan. au fost şi la democraţi alegeri primare în Michigan, doar că statul a răma fără delegaţi la Convenţia care va nominaliza candidatul şi doar Hillary Clinton a fost pe buletinul de vot dintre favoriţi (va fi la fel şi în Florida).

ambele curse sunt foarte strânse şi nimeni nu îndrăzneşte pronosticuri. se vorbeşte chiar că nici Super Tuesday nu va fi decisivă, fiecare delegat fiind important. tema decisivă nu mai e nici pe departe războiul din Irak sau securitatea naţională, ci situaţia economică. aşa se face că McCain nu a câştigat în  Michigan (e doar unul dintre motive, o analiză detaliată aici, din Economist). iar la democraţi atât Hillary cât şi Obama au avut în weekend prezentări ale unor programe de stimulare a creşterii economice şi ajutorare a celor afectaţi de criza creditelor şi de recesiune. din păcate pentru ei problema rasială a fost în centrul dezbaterilor după afirmaţiile lui Hillary că mişcarea lui Martin Luther king a avut nevoie de preşedintele Lyndon Johnson pentru a transforma în lege cerinţele lor. obama a încercat să capitalizeze, iar hillary să deturneze atenţia, dar efectele se vor vedea la votul din carolina de sud unde jumătate din votanţi for fi de culoare. în acelaşi timp continuă şi lupta pentru alte două grupuri „minoritare”: femeile şi hispanicii.  o analiză asupra acestui tip de abordare găsiţi aici.

schimbarea de tactică în tabăra Hillary este evidentă: mai mult contact direct între Hillary şi alegători (chiar mers din uşă în uşă), utilizarea fiicei ca vehicul de campanie care să o umanizeze şi atacuri la Obama asupra punctelor lui tari. Aşa se face că au insistat asupra modului în care s-a raportat la războiul din Irak ca senator dovedind că prin votul său a sprijinit finanţarea şi creşterea numărului de trupe. mai mult au apărut mai multe informaţii care arată că nici când era în legislativul din Illinois nu a sprijinit cauze specifice democraţilor precum dreptul la avort.

sâmbătă noaptea vom avea rezultatele din nevada şi vedem ce strategie e mai de succes. până una alta la dezbaterea de aseară candidaţii s-au purtat cu mănuşi.