două articole foarte bune din Politico despre ce arată sondajele pentru alegerile prezidenţiale din SUA. aşa cum scriam şi eu în postul anterior diferenţa dintre Obama şi McCain rămâne îngrijorătoare, iar Politico argumentează că Obama a ajuns la un plafon de creştere şi nu a reuşit după ce şi-a asigurat nominalizarea să câştige noi categorii sociale. în continuare avansul lui se bazează pe votul tinerilor (care pot să nu vină la vot în numere îndeajuns de mari pentru a face diferenţa), al afro-americanilor (care la alegerile generale sunt doar aproximativ 25-30% din votanţi) şi al hispanicilor (la fel un grup nu foarte numeros la vot). marea problemă a lui Obama rămân bărbaţii albi (la femeile albe are un avantaj deşi nu foarte mare). mie asta îmi sună totuşi a rămăşiţe rasiste şi nu cred că dacă Obama va continua să acuze rasismul unor ad-uri asta îl va ajuta. sentimentele de vinovăţie ale americanilor faţă de tratamentul aplicat negrilor nu se vor reflecta automat şi în cabina de vot.

cât despre femei, tot Politico scrie despre un sondaj în rândul femeilor unde principalele lor griji privesc economia şi peste 70% vor ca principala grijă a viitorului Preşedinte şi Congres să fie „plata egală la muncă egală”.