în sfârşit am terminat-o cu vacanţele. ultimele 2 săptămâni mi le-am petrecut într-o croazieră şi recomandarea mea pentru cei cărora le sună interesant este „aşteptaţi să aveţi 60 de ani şi poate atunci vi se vor părea interesante 13 zile pe un hotel plutitor cu un program fix”. am văzut în schimb foarte multe locuri interesante unde cu siguranţă o să revin că nu am apucat să petrec suficient timp (Lisabona, Cadiz, Florenţa, Barcelona).

m-a şocat însă sexismul companiei care organiza (norvegiană la origine, dar înregistrată în Bahamas!!). să mă explic. titularul camerei era inevitabil bărbatul, chiar dacă suma plătită de amândoi era aceeşi. în consecinţă toate facturile trebuia semnate de el. culmea mi s-a părut istorisirea uneia din partenerele din croazieră care dăduse cardul ei pentru a plăti cheltuielile, dar soţul ei fusese cel chemat să semneze!!! femeile nu erau decât însoţitoarele bărbaţilor în croazieră.

asta ca să nu fie I. singura care se plânge de sexismul din vacanţă.

aşa că doamnelor data viitoare când mergeţi în vacanţă nu strică să aruncaţi o întrebare şi despre egalitatea de gen:)