eram sceptică dacă o să reiau curând scrisul pe blog prea curând, fiind încă în tratament de recuperare după o campanie epuizantă. evenimentele de azi însă m-au dat peste cap.ştiam de câteva zile de această posibilitate  a alianţei psd-pnl, dar refuzam să cred că aşa ceva se poate, că vom ajunge să glorificăm politica duplicitară pentru că aşa ne cer raţiunile pragmatice.  am ascultat (de la domnul cu paralelele mai ales:) ) justificările acestei alianţe. raţional le şi înţeleg, dar emoţional nu pot să uit perioada 2000-2004, nu pot să nu mi se facă greaţă când îl văd pe oprişan vorbind de interesul naţional, nu pot să uit că am făcut eforturi să ajung la vot să votez 2 personaje care îmi displac profund doar pentru ca PSD să nu câştige.

aşa cum mi se spunea suntem probabil 1-2% cei care gândim aşa, dar am convingerea că pe termen mediu vom fi mai mulţi cei care se vor sătura de practicile PSDiste, reluate de data asta în cârdăşie cu PDL.

poate sunt naivă, dar cred că se putea un guvern minoritar în care să atragi nişte personaje din PNL şi PSD pe modelul Sarkozy în Franţa. dar la noi divide et impera e un slogan din istorie doar.

ca să fac haz de necaz măcar acum vom avea la guvernare cele 2 partide care au promovat cel mai mult femeile. să vedem însă câte vor fi în administraţia centrală acum. la negocieri e clar că nu au contat decât ca elemente de decor. doamna Popa nu a scos un cuvânt, doamna Udrea şi-a etalat picioarele şi cam atât.