de dragul lui Mihnea mai scriu și eu pe blog:) și răspund lepșei din titlu.

deci, răspunsul pe scurt ar fi că până în 2014 mai sunt vreo 5 ani, deci timp destul să se afirme o femeie cu șanse.

Date statistice care să susțină chestia asta nu prea am. citeam raportul ANES pe participarea în politică a femeilor în 2009 și vedem că situația stagnează sau s-a înrăutățit față de 2004, deci nu putem vorbi de o evoluție în timp. Mai degrabă mă bazez pe o anumită evoluție în societate unde stereotipurile patriarhale s-ar reduce pe măsură ce avem mai multe absolvente de studii superioare, mai multe femei de succes în mediul privat etc.

Din păcate, viața politică și politicienii și politicienele nu prea sunt de ajutor. Limbajul rămâne unul masculin (am avut o serie întreagă de exemple în care ”bărbăția” era argumentul esențial pentru calitatea omului politic), schimbul de generații nu prea se vede ca o schimbare ci doar o continuitate a mentalităților, practicilor anterioare, iar despre modelul pe care l-ar putea reprezenta actualele femei din politică mai bine nu mai comentez.

Eu văd însă câteva femei care ar putea fi pretendente în 2014:

– Adriana Săftoiu – încearcă să fie model de politician(ă): spune ce vor oamenii să audă, e o generație nouă și, foarte important în opinia mea, se îmbracă cum trebuie. Păcat că nu o ajută partidul

– Adina Vălean – mai puțin carismatică decât Adriana Săftoiu, dar în același model al femeii politician profesioniste, decente

– Anca Boagiu – în cazul în care iese scenariul din Adevărul cu comisar european.

De la PSD nu îmi vine în minte o candidată cu potențial.

Ei, mai avem drum lung până departe însă așa că ce am scris e mai degrabă wishful thinking:)