alegeri locale


ieri ultima zi de campanie electorală la tv a fost aglomeraţie de emisiuni electorale. mai întâi TVR care s-a chinuit să adune toţi candidaţii, dar care a făcut greşeala să aducă susţinători (treaba asta cu endorserii văd că a prins mult în campania asta). greşeală pentru că era evident că va veni Vadim. aşa că tot ce a rămas după emisiune a fost doar circul. în rest, inele, străpungeri, semafoare inteligente etc. Blaga era iarăşi şcolarul cu lecţia învăţată pe de rost, Diaconescu – de stânga (oare cine sunt consultanţii care i-au zis să repete obsesiv că el e reprezentantul unui partid de stânga şi de asta face şi drege. discursul ideologic nu ţine), Orban – omu care ştie, Oprescu – 5 minute intervenţie, iar restul nu contează.

A urmat după TVR, PROtv cu primii 5 candidaţi şi Realitatea cu 3 susţinătoare. Aici Aura are o relatare foarte bună. Eu recunosc că după ce am văzut acest concept misogin nu am reuşit să mă uit la el şi bine am făcut. cred că am prins un schimb de replici între Lavinia Şandru şi Ana Birchall (care nu are ce căuta ca reprezentantă a PSD până nu învaţă totuşi cu ce se mănânca politica asta şi renunţă la discursurile sforăitoare şi ilogice).

Aşa că m-am uitat la ProTV. Adi şi Şoferul au scris şi ei despre emisiune aşa că nu o să reiau decât câteva consideraţii punctuale. Proba cu cetăţeanul a fost amuzantă, dar prost pregătită. Reacţia tribunei la vederea domnişoarei care avea ceva de reclamat din sectorul 3 domnului Blaga a fost de un porcism-misoginism crunt. Diaconescu şi Orban îmi stârnesc mila. E drept din motive diferite: Diaconescu că s-a aruncat în lupta asta şi a acceptat să fie o marionetă, iar Orban pentru că deşi e cel mai bine pregătit tot nu are nici acum o şansă de a ajunge primar (aşteptăm analiza lui Adi cu erorile de strategie). Dacă aş putea vota duminică aş merge pe mâna lui Orban, deşi cu o strângere de inimă faţă de Diaconescu. Oricum în turul 2 ar trebui să am un vot pragmatic.

P.S. Cum îi sunt datoare lui Alex de la Dateline cu un răspuns o să încerc aici o scurtă explicaţie. Aşa cum explica şi Adi nu cred în teoria că Oprescu e al 2lea candidat al PSD, dar nici nu putem vorbi de o delimitare clară a aripii bolşevice pe termen mediu. Într-adevăr după ce Diaconescu va obţine un scor dezastruos vor fi destule argumente pentru detronarea lui Geoană, dar atâta timp cât şi Oprescu va pierde nu vor fi îndeajuns de puternici. În plus, în ciuda multor discuţii despre restauraţia din PSD, aripa aşa-zis reformatoare se ţine bine în continuare. Mie una mi se pare că ar avea mai mult de câştigat dacă într-adevăr s-ar produce ruptura, o ruptură care ar putea să le dea adunat celor 2 partide rezultate un scor mai mare decât au acum împreună. Şi atâta timp cât Oprescu tot vorbeşte de Uniune nu e exclus să vedem în vară o nouă construcţie politică marca Iliescu.

Anunțuri

diana e revoltată de sondajele contradictorii, în particular pe cele care privesc sectorul 1 aşa că lansează o leapşă pentru bloggerii sectorului. aşa mă mobilizez şi eu să scriu despre un subiect de care mă lovesc de vreo 3 săptămâni. strict referitor la sondaje înclin să cred că adevărul e undeva la mijloc, cu sondajul CCSB mai aproape de el. nu cred că Chiliman e un primar atât de strong încât să iasă din primul tur, iar Murgeanu nu e chiar un competitor uşor. cred că Chiliman însă şi-a îngreunat situaţia printr-o campanie slabă, de pe o poziţie arogantă aş spune eu. cel mai bun exemplu e outdoorul masiv care pe mine una mă scoate din sărite. outdoorul e un instrument necesar într-o campanie, dar atunci când eşti the incumbent nu e nevoie să sufoci cu panouri cu faţa ta. asta e util pentru cineva total lipsit de notorietate, înscris târziu în cursă, care are nevoie urgent de notorietate. în plus eu în afară de outdoor nu am văzut decât celebra Strategie de dezvoltare durabilă pe care nici măcar eu, pasionată de subiect, nu am avut răbdarea să o citesc plus un pliant cu nu ştiu ce nene consilier pe zona mea. eu aş fi făcut nişte materiale mai simple, cu bullet-uri, în care să spun x parcuri, x străzi şamd. targetate pe acele zone din sector unde poate nu se vede „Capitala Capitalei” (apropo slogan neinspirat cel puţin). în schimb Murgeanu pe care eu nu l-am văzut decât în outdoor are o imagine potrivită pentru zonele din sector foarte populate şi din câte am văzut prin buletine electorale pe acolo s-a şi dus. eu sunt dezamăgită însă că nu am găsit nimic în cutia poştală de la PD-L de 2 ani de când stau în sector. despre Tudorache nu prea merită să scriu. o singură observaţie prea mult machiaj şi photoshop:)

de Theodora Bertzi ştiam de când era şefă la Oficiul pentru Adopţii unde chiar a făcut o treabă foarte bună într-o perioadă când şi de munca ei depindea aderarea României la Uniunea Europeană. mai apoi am aflat că a fost promovată secretar de stat în Ministerul Muncii, Egalităţii de Şanse şi Familiei. aşa că nu m-aş fi aşteptat să o văd candidată la primărie, mai ales la un sector din Bucureşti cu un câştigător aproape sigur, Liviu Negoiţă.

în seara aceasta, am văzut-o şi performând în emisiune la Antena3. din păcate, dacă aş fi fost votant în sectorul 3 nu m-ar fi convins, ci mai degrabă aş fi mers pe mâna domnului Giugula, cel care scade factura :). este destul de evident că doamna Bertzi nu prea are treabă cu administraţia locală, proiectul ei fiind ceva cu „dezvoltarea urbană care e la intersecţia interesului public cu cel privat”.  nu mi-am propus însă să o critic pe doamna Bertzi. cel mai probabil e doar sacrificată de un partid unde nici un bărbat nu a avut coaie să se ducă în luptă împotriva „legendarului Negoiţă”. şi, în linia asta, vreau să semnalez ceva important la doamna Bertzi: când a trebuit să spună proiectele care o invidualizează a adus în discuţie probleme gender related: sănătate, învăţământ (două domenii feminizate), îngrijirea bătrânilor şi a persoanelor cu dizabilităţi (responsabilităţi preponderent feminine într-o societate patriarhală). tot gender related zic eu că e şi propunerea cu acele consilii consultative, întregul concept al campaniei de a asculta cetăţeanul, de a-l consulta.

nu trag concluzii…

cum nu mai e mult până la începerea campaniei pentru alegerile locale e timpul să mă apuc de acest post pe care îl amân de vreo 2 săptămâni.

avem alegeri locale, cu vot uninominal pentru primărie şi preşedinţia Consiliului Judeţean. cum se poziţionează femeile faţă de aceste alegeri? putem avea nişte predicţii în baza acestor alegeri asupra nivelului de reprezentare pe care îl vor avea femeile la alegerile uninominale parlamentare din toamnă? avem suficiente femei candidat? se vor duce femeile la vot? care e reţeta de succes pentru o femeie candidat la alegerile locale? cam astea ar fi câteva din întrebările care îmi trec mie prin cap în perioada aceasta. bineînţeles că nu am cum să răspund la toate acestea, dar poate împreună şi pe parcursul campaniei şi la sfârşitul alegerilor vom mai completa această mini-analiză.

evidenţele arată că votul uninominal, fie el parlamentar sau local, nu reprezintă un avantaj pentru femei (încă o minoritate la nivel practic). acest tip de vot poate fi favorabil femeilor doar în comune sau alte comunităţi reduse ca dimensiuni unde există o relaţie directă a cetăţenilor cu candidatul. de fapt şi dacă ne uităm la ROmânia post 89 vedem că la votul uninominal pentru locale, nu am avut femei primar ale unor oraşe mari, ci doar la nivel de comune. nu am găsit decât o statistică din 2002 care arăta că în 2000 fuseseră alese 109 femei primar din aproximativ 3000, adică să zicem cam 3%!!! poate a mai crescut procentul în 2004 când am avut un trend al femeilor candidat şi pentru oraşe ceva mai importante (Lavinia Şandru la Tg Mureş, Maria Petre la Slobozia, Paula Ivănescu la Ploieşti, Anca Boagiu la sectorul 2 plus femeile de la PUR conduse de Monica Tatoiu). DIn păcate pentru mişcarea feministă ele nu au ieşit prea bine din competiţia electorală. Ceea ce mă duce cu gândul la întrebarea „care ar fi reţeta de succes pentru ca o femeie să fie aleasă primar într-un oraş mediu spre mare?”. E clar trebuie să vorbeşti şi despre canalizări şi despre drumuri, dar oare votantul bărbat între 40 şi 70 de ani va crede că te pricepi? Oare nu ar fi mai simplu să adaugi pe lista de priorităţi şi chestiuni care pot interesa mai degrabă electoratul feminin şi să reuşeti astfel să contrabalansezi electoratul masculin cu mentalităţi tradiţionale de genul „femeia la cratiţă”? adică să vorbeşti despre locurile de joacă pentru copii, de pieţe şi supermarketuri, de curăţenie, de creşe şi grădiniţe, de violenţa în şcoli. nu garantez reuşita unei astfel de reţete dar mi-ar plăcea să o văd testată.

bon şi acum să vedem candidatele. am încropit eu o mică listă, clar incompletă, pe baza celor de la Mediafax şi a Dianei. câteva constatări: PNL, partid considerat chiar şi de mine misogin, are cel puţin la numărătoarea mea cele mai multe candidate pe uninominal (am o bănuială că dacă luăm şi comune şi oraşe mici PSD stă mai bine). din păcate, şi asta e valabil şi pentru celelalte candidate de la celelalte partide, ele au fost împinse în curse unde nu pornesc cu multe şanse şi se bat cu primari în funcţie cotaţi bine. e destul de probabil că ele au fost împinse în faţă pentru a da bine partidul la nişte statistici cu şanse egale pentru femei şi bărbaţi. De lăudat opţiunea UDMR pentru o femeie candidat la Consiliul Judeţean, cred că singura femeie candidat la preşedinţia unui CJ. şi cred că are şi şanse.
PSD
Doina Emilia Harda – Alba Iulia
PD-L
Maria Petre – Slobozia
Olivia Postole – Fetesti
PNL

Carmen Tănăsescu – Braşov

Angela Zarojanu –  Suceava
Victoria Didita – Slobozia
Gratiela Gavrilescu – Ploiesti
Theodora Bertzi – sectorul 3
Anca Stefania Barbu – Pitesti
PRM
Verginia Vedinas – Bucuresti
Anca Petrescu – sectorul 1
FLorina Jipa – sectorul 4
PC
Elena Trican – Ploiesti
Maria Grapini – Timisoara
UDMR
Rozalia Ibolya Biro – Oradea
Lokodi Edit Emoke – Consiliul Judeţean Mures