avort


recunosc că mi-e destul de greu să scriu despre subiectul acesta şi de aceea am şi ezitat să îl abordez. opinia mea în acest caz e destul de bine conturată însă nu poţi să ignori implicaţiile acestui caz. ce m-a determinat astăzi să scriu a fost tocmai o abordare radicală pe care mi-a fost dat să o aud tocmai de la preşedintele Colegiului Medicilor din România. acest domn (nu i-am reţinut numele şi nici nu mă obosesc să îl aflu), susţinea o poziţie extrem de conservatoare prin care avorturile erau catolgate mai mult sau mai puţin ca o erezie, un păcat de moarte, chiar în cazuri precum cel de faţă.

cazul de faţă pentru mine are o soluţionare extrem de simplă: avortul şi menţinerea în viaţa a fătului dacă acesta va fi viu în momentul cezarianei. să mă explic. o fetiţă de 11 ani este violată de unchiul său şi rămâne însărcinată. medicii de la piatra neamţ descoperă sarcina, decalară că e necesară o întrerupere de sarcină. două săptămâni mai târziu medicii din iaşi refuză soluţia avortului. intervine Theodora Bertzi, secretar de stat la Ministeul Muncii, Nicolăescu face o comisie specială care va lua decizia. între timp părinţii fetei, tutori legali, acceptă oferta unei binevoitoare de a merge în Anglia unde avortul e permis până la 24 de luni (tocmai a fost respinsă o propunere de reducere a termenului) atunci când este pusă în pericol sănătate mintală sau fizică a mamei. şi tocmai despre asta e vorba în acest caz. nu am eu date să spun dacă fizic fata va avea de suferit în urma unei sarcini deşi nu îmi imaginez cum corupul unei fetiţe de 11 ani poate să ducă până la capăt o sarcină timp de 9 luni şi să nască fără complicaţii. dar să ne gândim la ce viaţă va avea această fetiţă după ce la 11 ani totul se va schimba? în loc să îşi trăiască normal copilăria, să meargă la şcoală etc, ea va avea un alt copil de crescut, un copi, rezultat în urma unui viol.

avortul e un subiect sensibil în România datorită reglementărilor din comunism, singurul motiv de altfel pentru care avem totuşi o legislaţie permisivă. la nivelul societăţii însă persistă opinii care văd avortul din perspectivă religioasă. nu susţin avortul ca metodă de contracepţie, cum a ajuns la noi datorită unei lipse de informare asupra metodelor de contracepţie moderne (suntem în topul statelor din Europa ca număr de avorturi). în acelaşi timp însă sunt cazuri în care avortul este singura soluţie şi unde drepturile mamei trebuie să primeze.

Anunțuri

Deşi Italia e stat laic, Biserica Catolică are în continuare o mare influenţă asupra politicii. după ce Guvernul Prodi a iscat un scandal naţional prin propunerea de lege privind uniunile civile, acum că e în campanie electorală dreapta încearcă să capitalizeze cât mai mult pe voturile conservatorilor. aşa a apărut o nouă temă legată de avorturi susţinută de un apropiat al familiei Berlusconi care propune printre altele posibilitatea resuscitării fetuşilor avortaţi fără acordul părinţilor. mie chestia asta îmi dă fiori.
povestea completă în economist

un film documentar care nu te poate lăsa indiferent(ă).

din cronica de pe port.ro :

Un film despre soarta femeii în societatea comunistă. Pe vremea lui Ceauşescu, maternitatea devenea o problemă de stat, materializată în celebrul Decret 770. Mii de femei au plătit cu viaţa pentru că au încercat să scape de o sarcină nedorită. Atunci au venit pe lume copiii numiţi „decreţeii”, dublând natalitatea. Ceauşescu voia să creeze astfel „omul nou”. Dar „decreţeii” sunt, în majoritate, chiar cei care l-au înlăturat de la putere pe Ceauşescu, în decembrie 1989. Mărturii emoţionante ale unor doctori şi asistente medicale, precum şi ale unor vedete ale timpului şi ale unor oameni obişnuiţi, presărate cu amintiri dintr-o epocă nu foarte îndepărtată.
Filmul, o incursiune în epoca 1965-1989, îi prezintă pe copiii născuţi ca urmare a Decretului lui Ceauşescu, tineri care ascultau Pink Floyd şi Europa Liberă şi care în 1989 au fost primii pe baricade.

ezit de trei zile să scriu postul ăsta după ce am văzut filmul. deja aproape fiecare blogger care l-a văzut a scris câte ceva (aș menționa aici în special posturile lui Andrei, Adi, Vlad Pietreanu și al Oanei Dobre) așa că nu cred că postul meu va părea earth-shaking. cu toate acestea experiența filmului m-a marcat și am vrut să o împărtășesc. e foarte probabil că dacă nu aș fi fost femeie și nu mi-ar fi fost mult mai simplu să îmi imaginez cum aș fi reacționat eu în aceeași situație, reacția mea la film nu ar fi fost la fel de emotivă. cu toate acestea, filmul lui mungiu nu m-a prins doar prin povestea avortului ilegal, ci mai ales prin recrearea unei atmosfere a unei perioade pe care am avut norocul să o trăiesc doar când eram foarte mică și pe care o știu doar din povești și cărți de istorie. de aceea eu militez pentru utilizarea filmului ca material de studiu. ar fi mult mai util decât orice lecție din manualul de istorie pentru ca și cei care au fost norocoși să se nască după revoluție să înțeleagă ce a însemnat comunismul, cât de periculos e orice regim dictatorial.

puterea filmului nu e dată de povestea avortului în principal, ci de micile detalii care o însoțesc (coada la alimentară, discuția despre biserică, piața neagră etc), de excelenta realizare tehnică (jocul cu camera este principalul atu) și de performanța actorilor. ah și mai e ceva impresionant la film: nu îți indică ce părere ar trebui să ai, nu e moralizator.

banner-avort.jpg

adi semnaleaza intr-un post critica pe care o primeste filmul lui Cristian Mungiu in jurnalul Vaticanului: “Filmul (“4 luni, 3 saptamini si 2 zile” – n.red.), care este sordid si abunda in cuvinte inutile, este construit pentru a exhiba pe ecran, cu pretul a aproape doua ore de monotonie, un fetus, sau mai degraba un copil de aproape cinci luni, expus pe pardoseala unei bai”. nu are sens sa comentez absurditatea unei astfel de pozitii, ignoranta fata de realitatea comunista etc.

mi-am amintit insa de aceasta tema a avortului care ma preocupa de ceva timp si care in opinia mea nu beneficiaza de expunerea mediatica necesara. dupa cosmarul comunist al interzicerii avorturilor, a urmat ignoranta tranzitiei in care Romania a ajuns una din tarile cu cel mai mare numar de avorturi raportat la populatie. una din sursele pe care le-am gasit vorbea de 800 000 de avorturi pe an, iar daca rata ar fi aplicata pentru o populatie cat SUA ar fi 8,5 milioane! suntem pe primul loc in UE la numarul de avorturi raportat la numarul de nascuti vii : 883,37 de avorturi la 1000 de nascuti vii in 2004!

Conform unui studiu al Societatii de Educatie Contraceptiva si Sexuala in parteneriat GfK realizat pe un esantion national reprezentativ de 1035 de femei, cu varste cuprinse intre 15 si 49 de ani, 48% dintre femeile din Romania nu folosesc nici o metoda contraceptiva. 43% dintre femei au facut cel putin un avort in timpul vietii.

Pe mine una toate aceste cifre ma ingrozesc. Si nu, nu cred ca avortul ar trebui interzis prin lege. Cred mai degraba in rolul educatiei, al familiei si al sistemului de invatamant. atata timp cat metodele contraceptive precum prezervativul sau anticonceptionalele sunt folosite de o minoritate, iar restul prefera asa zisele metode naturale care nu au cica efecte secundare (avortul presupun ca nu intra in aceste efecte secundare) si sunt mai usor de folosit este evident ca avem o problema de educatie.

Pe vremea mea la liceu nu te invata nimeni de anticonceptionale sau prezervativ (gresesc au venit odata cei de la SECS). In cel mai bun caz aflai ceva de pe la vreo prietena mai experimentata sau de printr-o revista. Ma indoiesc ca s-a schimbat mare lucru de atunci. Oare domnul Nicolaescu nu ar fi putut sa se gandeasca impreuna cu colegul Adomnitei la un program de prevenire a avortului???Pana una alta cei de la SECS au o campanie, dar care este foarte putin vizibila