darfur


Despre Darfur nu auzim foarte multe în România. În schimb în afară e un topic la ordinea zilei cu foarte multe organizații de lobby, cu implicarea unor vedete, cu melodii sau videoclipuri dedicate.
Din păcate, situația nu este deloc pe cale de a se îmbunătăți în ciuda misiunii ONU-Uniunea Africană pe cale de a fi desfășurată în teren. Rwanda nu este deloc o comparație deplasată. Și acum ca și atunci organizațiile internaționale, în speță ONU, evită să vorbească despre genocid pentru că asta ar implica necesitatea unei intervenții. Doar SUA dintre actorii relevanți pe plan internațional au declarat că în Darfur vorbim de un genocid.
În Le Monde, un articol descrie noua măsură luată de autoritățile sudaneze: desființarea unor tabere de refugiați și mutarea forțată a acestora în alte zone, în apropierea temutelor miliții janjaweed. Mai mult, intimidarea la adresa ONGurilor și legea tăcerii sunt omniprezente și astfel devine greu de evaluat situația reală.
Sper doar ca peste câțiva ani să nu mergem să vedem un film Hotel Darfur, nominalizat la Oscar și inspirat din fapte reale. deocamdată avem acest videoclip-mărturie de la greenday

Anunțuri

despre situația din darfur am mai dat informații pe acest blog. de atunci situația nu s-a schimbat foarte mult. forțele de menținere a păcii ONU-African Union sunt într-un număr redus și se așteaptă formarea acelei forțe de 26 000 de soldați sub comandă comună UN-African Union, cea mai mare misiune de menținere a păcii din lume. problema conflictului din Darfur nu va fi rezolvată însă doar așa. există riscul ca o forță de menținere a păcii care nu are practic o pace de apărat (nu există un acord semnat între părțile în conflict) să fie total ineficientă. acum câteva zile 10 membrii ai misiunii au fost uciși de rebeli. așa că acum presiunea e spre semnarea unui acord de pace. doar că și din acest punct de vedere conflictul din darfur e mai complicat decât altele, fiind greu de delimitat părțile aflate în război.mi s-a părut amuzant însă că un articol din Cotidianul de astăzi vorbește despre România care va trimite soldați în Darfur sub comanda unei misiuni UE. probabil Ciad și Republica Centrafricană sunt același lucru cu Sudan pentru jurnaliștii de la Cotidianul.

În final, un articol din IHT despre Darfur.

« C’était il y a un an, juste avant le ramadan. Nous étions parties chercher de l’eau avec ma cousine à l’extérieur du village. Cinq hommes en djellaba blanche sont arrivés à dos de chameaux. Ils nous ont menacées avec leurs fusils. (…) Trois d’entre eux ont violé ma cousine à tour de rôle. Les deux autres me battaient à coups de cravache en me traitant de sale noire. (…) Ma cousine a été égorgée et j’ai été abandonnée nue après avoir été violée. » O marturie terifianta a unei femei refugiate din Darfur publicata intr-un excelent articol din Le Figaro. Comentariile sunt de prisos.