italia



am scris recent despre cum e în Spania, şi despre Italia nu ţineam moţiş să comentez acţiunile bufonului Berlusconi. cum însă am primit la redacţie 🙂 un link către o analiză a BBC nu mai am scuză.

avem 2 ţări, Spania şi Italia, ambele cu alegeri recente şi cu guverne noi. în Spania avem socialişti şi peste 50 % femei în guvern plus o serie de măsuri pentru a promova egalitatea de gen şi în societate. în Italia avem recent guvern de dreapta (pentru discuţii ideologice aprofundate vă invit la Adi şi Alex de la Dateline :)). din guvern fac parte 4 femei, dintr-un total de 21 de miniştri, cu atribuţii care de care mai importante: tineret, mediu, educaţie şi bineînţeles egalitate de şase. ei, am putea spune că ştim nişte ţări care stau şi mai rău. s-a mai discutat şi că respectivele doamne ar fi fost mai degrabă selecţionate pe baza aspectului fizic (foste dansatoare şi miss). nu mi se pare concludent totuşi să te iei de ce au făcut ele în trecut sau de cum arată, important ar fi dacă ele ar avea o activitate prin care să promoveze egalitatea de gen întrucât Italia, ca şi Spania, are o mare problemă. femeile au salarii mai mici decât bărbaţii, proporţia lor pe piaţa forţei de muncă este mult sub mediile europene şi nu se regăsesc în procente semnificative în poziţii de top management. până acum eu nu ştiu ca guvernul Berlusconi să fi venit cu nişte propuneri pentru aceste probleme, ştiu însă că în campanie erau destui care suţineau interzicerea completă a avorturilor. peste toate acestea vine şi declaraţia lui Berlusconi că guvernul lui Zapatero „e prea roz”!!!! aşadar despre egalitatea de şanse în Italia numai de bine, dar poate mai târziu.

p.s. nu cred că aici e vorba de o distincţie ideologică. promovarea femeilor şi a egalităţii de gen nu mai e demult un atribut al stângii. drept dovadă putem să ne uităm la guvernul din Franţa unde la fel jumătate sunt femei.

bonus la post: 2 din ministrele din guvernul Berlusconi, plus ministra apărării din Spania şi probabil viitoarea lideră a PP Esperanza Aguirre

Italia, ca şi România, e o ţară destul de conservatoare , a se înţelege misogină. aşa că azi când am auzit ştirea asta mi s-a părut un pas la fel de important ca alegerea unei femei prim-ministru. aşadar cel mai important patronat din Italia, Confindustria, care reunşete cam 100mii de companii, a ales cu 95% din voturi o femeie, Emma Marcegaglia, preşedinte. Ea îl înlocuieşte pe Luca di Montezemolo, şeful Fiat şi Ferrari. asta în condiţiile în care femeile în funcţii de conduceri în afaceri sunt destul de puţine, cam 9% în Italia.

Din câte am citit eu despre Marcegaglia e succesoarea marelui boss al oţelului, o industrie de altfel deloc feminină. pentru cei interesaţi despre ascensiunea ei am găsit aici câteva informaţii.

Deşi Italia e stat laic, Biserica Catolică are în continuare o mare influenţă asupra politicii. după ce Guvernul Prodi a iscat un scandal naţional prin propunerea de lege privind uniunile civile, acum că e în campanie electorală dreapta încearcă să capitalizeze cât mai mult pe voturile conservatorilor. aşa a apărut o nouă temă legată de avorturi susţinută de un apropiat al familiei Berlusconi care propune printre altele posibilitatea resuscitării fetuşilor avortaţi fără acordul părinţilor. mie chestia asta îmi dă fiori.
povestea completă în economist

deja a apărut asta și pe agenții, eu voiam doar să vă dau exemplul unui articol din La Stampa. articolul cu pricina e foarte bine scris, realist, argumentat, cu legăturile economice, istorice, lingvistice și culturale dintre România și Italia, cu problema integrării romilor în societate. mai mult se cere acolo un examen de conștință al celor care au relatat cazul.

Mie îmi sună a campanie de imagine a Guvernului. e bine că s-au trezit și în al12lea ceas.

Trebuia să apară și bășcălia (bătaia de joc) în toată povestea asta cu românii din Italia:

MEDIAFAX:Senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Comisiei de prietenie româno-italiană, a fost însărcinat de conducerea Parlamentului să ia legătura cu autorităţile italiene pentru rezolvarea crizei imigranţilor, a anunţat, marţi, deputatul PSD Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaţilor.
„Deputatul PNL Relu Fenechiu a propus constituirea unei comisii parlamentare care să se deplaseze în Italia pentru a constata aspectele care sunt mediatizate de toată presa. Am considerat că ar fi mai corect ca reprezentanţii din grupul de prietenie România – Italia să ia legătura cu cei din comisia corespondentă din Italia să încerce o invitaţie acolo”, a declarat Munteanu.
„Rolul lor este de a se adresa oamenilor politici din Italia pentru a-i face să înţeleagă că ţara noastră nu înseamnă 10 sau 100 de oameni. Cel care va coordona totul este preşedintele Comisiei de prietenie cu Italia, senatorul Corneliu Vadim Tudor”, a mai spus deputatul PSD, precizând că liderul PRM urmează să ia legătura în cursul zilei de marţi cu ambasadorul Italiei la Bucureşti

UPDATE: Hotnews dă și primele declarații ale tribunului

Vadim: „Italienii au dreptate”

Imediat dupa decizia Parlamentului, Vadim si-a anuntat pozitia: „Declar in mod raspicat, ca vicepresedinte al Senatului si presedinte al Grupului Parlamentar de Prietenie Romania-Italia: italienii au perfecta dreptate. Asa ceva reprezinta o barbarie fara margini si ne face tandari imaginea in lumea intreaga”.
“Rog, totusi, sa nu se utilizeze cuvantul roman, fiindca nemernicul cu pricina nu e roman, ci tigan. Din pacate, atunci cand eu si PRM am propus solutii ferme pentru stoparea criminalitatii tiganesti am fost stampilati inclusiv de unele publicatii din Italia ca extremisti, xenofobi si rasisti”, a mai spus Vadim.

cioroianuribbentrop

după ce a reușit să se remarce în timpul mandatului de până acum prin lipsa de orice fel de idee de politică externă, ministrul Cioroianu a arătat conform relatărilor din presă (eu preiau NEWSIN), că e mai apropiat de doctrinele de dreapta extremiste decât de liberalismul pe care ar trebui să îl reprezinte.

Cioroianu a declarat vineri că „aceşti oameni care comit astfel de fapte (n.r. – precum cea comisă de Mailat), aceştia nu trebuie trimişi în regim de celulă, cu televizor (…), ar trebui puşi la muncile cele mai dure şi formate, probabil, batalioane din alea disciplinare”. Mai mult, şeful diplomaţiei române a spus că a fost inspirat de proaspăta vizită în Egipt şi a exprimat o idee care i-a venit acolo. „Credeţi-mă, eram ieri (n.r. joi) pe drumul dintre Alexandria şi Cairo, la sfârşitul vizitei, îmi veneau ştirile din ţară, (…)eram în plin deşert şi mă gândeam dacă nu cumva am putea cumpăra un teren din deşertul ăla egiptean, să-i plasăm acolo pe astfel de oameni care ne fac de râs”. 

Și așa a înțeles el să își ceară scuze:

Vreţi să vă mărturisesc că, ascultându-vă, mi se pare şi mie o afirmaţie surprinzătoare? Regret şi îmi cer scuze celor ofensaţi de această afirmaţie a mea, făcută în seara de vineri prin telefon la o emisiune de televiziune. Cei care mă cunosc – nu numai în calitate de ministru – ştiu că nu e caracteristică mesajului pe care eu l-am dat constant. Dar în acelaşi timp vă spun cu deschidere că violatorii şi pedofilii mi se par cea mai de jos categorie infracţională. Evident că soluţia nu este trimiterea lor în deşert şi repet nu a fost vorba de nicio categorie etnică sau de vreo naţionalitate anume, pentru a fi foarte bine înţeles”, a subliniat ministrul. 

adică domnului Cioroianu i se pare surprinzător ce zice chiar el? are dublă personalitate, era sub efectul a ceva când a dat declarația or what?

poate totuși de data asta îl dă cineva afară.  au ieșit deja destui contra, inclusiv din PNL. la fel ca Moromete mă întreb cum de mai e încă ministru?

o analiză bună a situației găsiți aici. 

din păcate toată situația degenerează și mai mult prin implicarea diverselor facțiuni xenofobe din italia (miting aseară, bombă în fața unui magazin al unei familii de români) .

Acum 2 zile scriam despre situația românilor din Italia după ultimele evenimente și declarații. Între timp, autoritățile române au realizat că suntem în campanie electorală și au ieșit la atac. Ședințe extraordinare de guvern, întâlniri la Cotroceni, anulări de turnee diplomatice, declarații belicoase (Orban de exemplu îl face pe Veltroni politician extremist), conferințe de presă în prime time. În fine, tot tacâmul pregătit de diferiți consultanți.
Dintre tot ce s-a întâmplat astăzi, remarc mai ales declarația lui Băsescu. Mă obișnuisem în ultima vreme cu declarații de ale lui ori plictisitoare, ori prost scrise. În seara aceasta însă a dat toate mesajele care trebuiau:
– sesizare la CE pentru implementarea legii italiene
– solicitare de politică europeană pentru problematica romilor
– deschiderea de noi consulate în Italia
– să fim în continuare mândri că suntem români
bineînțeles că a dat-o și cu bâta în baltă luându-se iar de presă, cică vinovată că românilor le e rușine că sunt români. Departe de mine gândul că presa a avut un comportament exemplar în acest caz (mai ales prezentarea etniei ca factor principal al cazului), dar generalizările astea mă enervează.
Până una alta, guvernul se descurcă și el destul de ok, iar Tăriceanu pleacă la Roma. Din păcate reacționăm târziu. Foarte important va fi însă cum ne susținem pozițiile la nivel european. În relațiile bilaterale mă îndoiesc că vom rezolva foarte multe, guvernul italian fiind în căutare disperată de simpatie electorală.

Pagina următoare »