violenta


am venit prima oară în contact cu situaţia din Zimbabwe când m-am întâlnit cu un jurnalist de acolo la un seminar despre libertatea presei. Era primăvara anului 2004 şi pe atunci subiectul era văzut ca o mare problemă la noi. nimic nu se compara însă cu situaţia din Zimbabwe. Cu toate acestea Augustine (aşa îl cheamă pe jurnalist) prefera să trateze situaţia lui cu umor. câteva luni mai târziu aflam că fusese arestat, dar din fericire eliberat destul de rapid.

alegerile din 29 martie au arătat că Augustine era unul din cei mulţi care doreau detronarea dictaturii din Zimbabwe. din păcate însă detronarea dictaturii prin alegeri se întâmplă destul de rar, mai ales dacă nu există presiuni externe. aşa că chiar dacă opoziţia a câştigat alegerile a trebuit să accepte un al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale. între timp însă regimul Mugabe a declanşat o campanie de represiune, contra-candidatul lui Morgan Tsvangirai fiind reţinut de 5 ori în ultimele 10 zile şi retrăgându-se din cursă înaintea alegerilor programate pentru sfârşitul săptămânii. mai mult el s-a refugiat la ambasada Olandei din Harare.

din păcate însă pe plan internaţional se reacţionează târziu. preşedintele Africii de Sud a fost cel care a gestionat medierea dintre cele două tabere şi rezultatul se vede. astăzi însă am văzut o ieşire foarte dură a lui Gordon Brown şi David Milliband, Marea Britanie asumându-şi o poziţie radicală de nerecunoaştere a legitimităţii lui Mugabe. de altfel nu este prima oară când Brown ia poziţie împotriva dictaturii lui Mugabe, el refuzând să participe la summitul UE-Africa din acelaşi motiv. E admirabil când vezi o ieşire publică în afara ipocriziei caracteristice liderilor UE, care pe de o parte proslăvesc drepturile omului dar când vine vorba de a lua atitudine fermă împotriva încălcării lor preferă să o scalde. Şi mi-a mai plăcut ceva la intervenţia britanică: afirmaţia lui Milliband că chiar dacă au o istorie colonială, cu bune şi cu rele, asta nu înseamnă că nu trebuie să ia atitudine asupra faptelor din prezent.

ce urmează pentru Zimbabwe? greu de estimat. e o reuniune a Consiliului de Securitate astăzi şi se aşteaptă poziţii din partea statelor africane, speranţa fiind mai ales la Southern African Development Cooperation. relatări şi analize despre Zimbabwe la Economist

update: am găsit blogul ambasadei UK din Harare

Anunțuri

am mai adus la un moment dat în discuţie pe acest blog tema violenţei sexuale folosită în conflicte. între timp însă şi cei de la ONU au sesizat gravitatea şi amploarea fenomenului aşa că ieri a fost adoptată o rezoluţie în acest sens. E drept că în Darfur şi prin alte locuri această rezoluţie nu va fi sărbătorită pentru că deocamdată nu e decât o bucată de hârtie. în acelaşi timp însă e un semnal important pentru importanţa acordată de ONU subiectului şi poate cel mai important ar putea fi efectul asupra trupelor ONU de menţinere a păcii.

violul în război a rămăs în continuare un subiect tabu, iar această rezoluţie poate fi un prim pas pentru spargerea acestui status quo. mai multe detalii despre rezoluţie la Human Rights Watch

un marş inedit, al mireselor, organizat de revista Marie Claire şi fundaţia SensiBlu a reuşit să atragă atenţia mass-media asupra unui subiect de cele mai mult ori ignorat.

de la hotnews: Potrivit organizatorilor, Fundatia Sensiblu si publicatia Marie-Claire, „in ultimii patru ani, au fost inregistrate la nivelul intregii tari 33.730 de cazuri de violenta in familie, iar 224 de femei au murit din cauza batailor”. Numai anul trecut, in Bucuresti, au fost inregistrate 7.483 de cazuri de violenta domestica, majoritatea asupra femeilor, iar 50 de femei au murit in urma batailor.

azi e Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Ca de obicei au avut loc tot soiul de manifestări și discuții despre subiect. Printre altele a fost o dezbatere despre violența în familie organizată de Biroul de Informare al Consiliului Europei în România, Agenția pentru Protecția Familiei și COmisia pentru Egalitate de Șanse a Parlamentului. Dezbaterea a marcat încheierea unei campanii a Consiliului Europei, „Opriți violența domestică împotriva femeii”. Nu am participat la dezbatere așa că ce scriu aici se bazează pe relatarea de pe Rompres.Așadar, s-au prezentat niște statistici:

„au fost înregistrate 8100 cazuri de violenţă domestică în 2004, 9537 în 2005, 9373 în 2006 şi 6617 în 2007. ‘Însumate sunt pe aceşti ani 33730 de cazuri înregistrate şi 507 decese. Dintre acestea, cam 76% sunt femei, iar dintre persoanele de sex masculin, 64% sunt minori. Pe anul 2007 avem 103 decese’, a afirmat Mostavi.
Ea a precizat că aproximativ 20% dintre cazurile care se adresează Institutului Naţional de Medicină Legală sunt de violenţă în familie, dintre care numai 10% dintre acestea se declară victime şi numai 5% sunt înregistrate ca atare: ‘Păstrând proporţiile, evident că statistica reală este mult mai mare’.În momentul de faţă sunt 49 de adăposturi la nivel naţional, cu aproximativ 400 de locuri, 37 de centre de consiliere şi informare şi patru centre pentru agresori, iar în Capitală sunt şase centre de consiliere şi adăposturi.

S-a mai discutat despre definirea violenței domestice ca infracțiune, fiind inițiate niște propuneri de modificare a Codului Penal pentru asta.

Propunerile noastre sunt de a fi introduse în Codul Penal ordinul de protecţie, îndepărtarea agresorului din casă, obligarea acestuia de a participa la programe de dezintoxicare, de consiliere pshiologică şi pentru a obţine reinserţia socială a acestuia’, a dat detaliat Mihaela Mostavi. ‘Deja proiectul de Cod Penal defineşte violenţa în familie ca infracţiune, dar se referă la violenţa fizică, preluând omorul, lovirile sau alte violenţe. Pentru asta se prevede o mărire a pedepsei cu o pătrime. Noua orientarte a Codului Penal este de alternativă la pedeapsă. Pentru infracţiunile foarte grave de violenţă în familie nu se poate da decât pedeapsa închisorii de la 1-5 la cinci ani. Pentru celelalte infracţiuni care sunt mai puţin grave, trebuie să căutăm acele alternative la pedeapsă. Una dintre ele, în afara pedepsei la amendă, ar fi obligarea agresorului de a fi introdus în centrele pentru agresori, sau la munca în folosul comunităţii’, a dat amănunte inspectorul agenţiei, Rodica Coteanu.

Și ce s-a făcut pentru prevenirea și combaterea violenței în familie: În cadrul campaniei ‘Opriţi violenţa domestică împotriva femeii’, care s-a desfăşurat în perioada 28 noiembrie-10 decembrie, au fost distribuite 200 de ghiduri de intervenţie în caz de violenţă în familie, care cuprind recomandări pentru victime.

Subiectul e unul extrem de grav, deși marginal în dezbaterea publică din România. mese rotunde, discuții și studii s-au mai făcut, dar până una alta mare lucru nu se schimbă drept dovadă numărul deceselor este relativ constant.

Se impun însă câteva observații:

1. sunt 7-8000 de cazuri declarate de violență în familie și adăposturi pentru 400 de femei

2. câte din aceste adăposturi sunt în mediul rural unde incidența violenței domestice este mai mare?

3. ce face biserica pentru a sprijini victimele violenței în familie? ( în afară de sfatul cu „fiecare își duce crucea”?)

4. ce face această Agenție pentru Protecția Familiei și nu cumva se suprapune ea cu Agenția pentru Egalitate de Șanse?

5. Ce bugete sunt alocate acestor instituții care ar trebui să combată și să prevină violența în familie?

Lista e deschisă…

Poate asa se mai schimba ceva …

Realitatea TV: Peste 2000 de femei, victime ale violenţei domestice, de la începutul anului

Duminică 02 septembrie 2007, 10:23

Violenţa în familie este o problemă gravă în România – peste 2300 de femei au căzut victime ale violenţei domestice doar în primele luni ale acestui an în România. Dintre acestea, 34 au murit. Situaţia este mult mai gravă dacă privim în urmă. În ultimii doi ani, s-au înregistrat peste 27 de mii de victime şi peste 400 de decese.

Studiile arată că în România 45% dintre femei au fost agresate verbal, 30% au fost abuzate fizic, iar 7% au fost abuzate sexual pe durata vieţii. Aproape două treimi dintre femei au fost supuse cu forţa la relaţii sexuale de parteneri: 15% au fost violate de un prieten sau fost prieten, iar 12% de o cunoştinţă sau de o persoană cu care se întâlneau.

În ciuda severităţii actelor de violenţă, femeile au reţineri în a se adresa autorităţilor. Deşi între două treimi şi o jumătate dintre femeile abuzate în ultimul an au discutat despre acest lucru cu o rudă sau cu un prieten, doar 16% au mers la poliţie pentru a face o reclamaţie şi 15% au discutat cu un medic. Numai 9% dintre femei au solicitat consultanţă juridică.

Foarte important de ştiut este că până la sfârşitul anului 2000 nu a existat în cadrul legislativ nicio referire la violenţa domestică, deşi în România, numărul de femei agresate a crescut de 5 ori în perioada 1996 – 1998. În prezent, pentru actele de violenţă în familie pedepsele sunt între 6 luni şi un an, maximum 2 ani, dacă aceasta nu se soldează cu moartea victimei.

Deşi mii de femei renunţă la plângerile penale de frică, legea permite acum ca anchetele penale să curgă şi fără acordul victimelor. Pentru reducerea numărul persoanelor agresate au fost înfiinţate 36 de adăposturi pentru victimele viloenţei. La acestea se adaugă alte 54 de centre de consiliere. Autorităţile recunosc că starea în care se găsesc adăposturile lasă de dorit şi că femeile nu pot fi cazate mai mult de de o jumătate de an.

de ceva timp incep sa cred ca ori am eu o problema de paranoia, ori traim intr-o societate in care violenta face parte din cotidian. si nu ma refer neaparat la violenta fizica. mai exact ma refer la experiente de genul mers pe strada si suportat replici de genul „ce faci papusica?”, „ce frumoasa esti”, „ce ti-as trage-o” etc. sau imbecili care nu doar ca arunca vorbe sau fluiera, dar simt si nevoia sa se tina cativa metri dupa tine, sa se puna in calea ta sau chiar sa te ciupeasca, atinga. nu cred ca sunt singura careia i se intampla faze din astea. problema mea e ca mi se par din ce in ce mai dese si in cele mai variate locuri, de la un autobuz pe calea grivitei, la intersectie in piata romana, iar respectivii nu pot fi incadrati doar in categoria muncitori-constructori sau pustani, ci pot fi si oameni imbracati la costum care par normali. a inceput aproape sa imi fie frica sa merg singura pe strada ziua in amiaza mare. pana recent credeam ca prin simpla expresie dezgustata a fetei pto pune pe fuga astfel de idioti, dar mi s-a dovedit ca nu. asadar ce e de facut???sa stau in casa  nu pot, the significant other nu e disponibil tot timpul. mai ramane varianta pe care o aplica o prietena de-a mea, anume sprayul paralizant, dar risc sa fiu acuzata de agresiune in conditiile in care individul are argumente ca fizic nu mi-a facut nimic…urasc sentimentul asta de neajutorare si paranoia care ma cuprinde