zilele acestea a vuit presa de listele partidelor pentru alegerile din iunie. de notat că în centrul dezbaterilor s-au aflat, cum-necum, femeile: cele 4 care deschid lista de la PNL, cazul Șandru la PSD și Macovei la PDL. despre lista PNL am scris așa că nu mai reiau, doar semnalez un nou caz de misoginism din editorialul lui Mircea Marian din EvZ de sâmbătă. Nu există nicio justificare pentru a afirma că Adina Vălean, unul din cei mai activi europarlamentari români și vicepreședinte al grupului liberal din PE s-ar afla pe locul 2 pe listă doar pentru că are o relație cu noul președinte al PNL. 

la PSD cazul Șandru mi se pare o exacerbare mediatică. în rest PSD menține europarlamentarii actuali, foarte mulți dintre ei activi și apreciați acolo, dar mai apar și nume precum Aristide Roibu. Cu 5 (6 dacă intră și Șandru) femei din probabil cam 11-12 locuri eligibile stau bine și la reprezentare feminină.

La PDL lucrurile s-au stabilit. Macovei intră pe locul 2 după Stolojan și girează o listă cu suficiente nume controversate. Oricât aș aprecia-o pe Macovei nu știu dacă îi servește acest compromis. La reprezentare feminină din sursele mele pe locurile sigure vor fi 2 femei eligibile plus încă 2 care doar cu un scor foarte mare ar putea ajunge la Bruxelles. adică o proporție de 20%…foarte slab! PD-L preia de la PNL stindardul partidului misogin. nu mai comentez și despre bărbații de pe listă că aș găsi și acolo cusururi.

Anunțuri

în sfârșit începem să aflăm câte ceva despre listele partidelor pentru alegerile europarlamentare. și prima surpriză, extrem de plăcută vine de la PNL, unde pe primele 4 locuri vom avea doar femei: Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber, Ramona Mănescu. Trebuie să recunoaștem că e o schimbare majoră de optică pentru PNL, un partid pe care l-am blamat de mai multe ori pentru nepromovarea femeilor. nu știu cât are legătură noua conducere, dominată în continuare de  bărbați cu doar 2 femei în Biroul Politic, dar e recompensata munca a 3 femei care au avut o prestație bună în PE.pe de altă parte îmi pare rău pentru Magor Csibi care chiar are o activitate foarte bună acolo, dar care e anunțat abia pe locul 11. the full story aici.

pe de altă parte PD-L se anunță a fi o supriză neplăcută din punct de vedere al reprezentării femeilor pe listă. de la propunerea din programul lor de guvernare ante-alianța cu PSD prin care să fie impusă cota de 30%, acum se prefigurează aproape să nu aibă femei pe locurile eligibile. din ce apare prin presă, după retragerea Elenei Băsescu, nu prea au mai rămas femei cu șanse și aici mi-ar părea iarăși rău dacă nu ar fi Maria Petre inclusă (pentru toți cei care au ceva de comentat în legătură cu trecutul ei le recomand să se uite în prezent la activitatea ei din PE). Macovei va zice pas, Andreea Vass nu va fi acceptată și s-a cam încheiat lista.

întrebare e care femeie din PNL ar lua susţinerea lui Patriciu? vNorica Nicolai (deşi nu prea se vede latura ei feminină) sau Adina Vălean sau cumva se pregătea Adriana Săftoiu şi de aceea au apărut acele fotografii? 

clar mai sunt şi alte femei deştepte prin PNL (în ciuda unei proporţii feminine reduse), dar pe cele 3 deja conu Dinu le-a sprijinit sub diverse forme.

recunosc că încă de când a început vara şi pe la televizor au început să se perinde doamne din politica românească în rochiţe sau bluziţe graţioase fără mâneci şi cu decoltee avantajoase am tot vrut să abordez subiectul. cei de la Cotidianul au publicat ieri un articol pe aceeaşi temă şi aşa am primit şi eu un impuls să dezvolt subiectul. cei de la Cotidianul se axează pe decoltee şi fac comparaţia cu dezbaterea din SUA despre decolteul afişat la un moment dat de Hillary Clinton în Congres. problema pentru femeile din politica românească este însă mult mai amplă şi putem identifica cel puţin două stiluri vestimentare cu probleme: stilul vampă, cel mai mediatizat şi prin care doamnele respective încearcă să suplinească absenţa unui discurs politic şi stilul bazar l-aş numi eu, în care includ acele costume ieftine în culori total nepotrivite şi cu multe bijuterii. din păcate mai toate femeile din politica românească se încadrează în unul din cele două stiluri, iar exemplele de bun gust şi eleganţă sunt puţine. Mona Muscă era un exemplu bun, cu deux-pieces-urile ei şi cu acel mic şirag de perle.

revenind la stilul vampă, problema nu e că o femeie în politică ar trebui să îşi pună un sac pe ea şi eventual şi un văl, dar aşa cum un bărbat nu trebuie să aibă nasturii descheiaţi la cămaşă, aşa nici doamnele nu trebuie să arate decât o cantitate limitată de piele. un stil vestimentar serios şi elegant creşte şansele ca electoratul să te priceapă ca un politician serios. dacă apari în schimb în toate tabloidele în costum de baie sau cu sânii expuşi prin decolteu, îţi creşte notorietatea, dar nu şi încrederea cu care te investeşte electoratul sau intenţia de vot pentru tine. acest stil a fost făcut celebru de Elena Udrea, dar e înghesuială mare la cine îi calcă pe umere.

cât despre stilul bazar el îl vedem mai ales la doamne ceva mai în vârstă, tributare croitoresei din colţul străzii şi aurului cumpărat la bazarul din istanbul la începutul anilor 90. norica nicolai e un exemplu în acest caz.

în final pun câteva exemple fericite de stil simplu, feminin ;i elegant.